Roger Federer a reacționat după cazul de dopaj al lui Jannik Sinner și este de partea Simonei Halep.
Jannik Sinner a fost prins dopat de două ori, însă a fost lăsat să joace de oficialii ITIA și ATP, iar Simona Halep a declarat că a fost neîndreptățită, după ce a fost suspendată aproape doi ani. Roger Federer, fostul lider al clasamentului ATP, i-a luat apărarea lui Halep în urma scandalului.
Jannik Sinner a fost prins dopat de două ori, dar i-a fost permisă participarea la competițiile sportive. Simona Halep s-a simțit neîndreptățită și a avut mai multe comentarii în legătură cu cazul lui Sinner. Roger Federer a venit cu un punct de vedere după cele întâmplate, iar fostul tenismen elvețian este de partea Simonei Halep. De altfel, Federer a declarat că este convins că Sinner nu a făcut nimic ilegal.
„Înțeleg că este o situație complicată. Este coșmarul oricărui sportiv și al echipei sale să aibă astfel de acuzații și probleme, pentru că completăm aceste formulare în fiecare zi. Și trăiesc cu tine. În fiecare dimineață când te trezești, te gândești: ‘Vine cineva la ușă să mă testeze?’ Așa că este foarte dificil.
Înțeleg frustrarea de a te întreba: ‘A fost tratat la fel ca ceilalți?’ Și cred că la asta se reduce totul. Cred că toți avem încredere că Jannik nu a făcut nimic, dar inconsistența, posibilitatea că el nu a fost suspendat în timp ce nu erau 100% siguri ce se întâmplă, cred că aceasta este întrebarea care trebuie lămurită. Dar, uite, lucrurile stau așa cum sunt, și trebuie să avem încredere și în procesul celor implicați aici”, a declarat Roger Federer, potrivit Tennisworldusa.org.
Simona Halep a făcut praf cazul lui Jannik Sinner, spunând că se simte neîndreptățită, deoarece decizia luată de ITIA a fost în favoarea italianului, care a putut să activeze fără pauză, în timp ce fostul lider al clasamentului WTA a fost nevoită să stea pe bară aproape doi ani.
„Nu cred că este vorba despre a-mi lua apărarea, ci despre ceva foarte clar și foarte vizibil. S-a judecat total diferit și eu am avut foarte mult de suferit, pentru că am așteptat enorm, ceea ce nu mi se pare deloc corect.
Și cred că toți sportivii ar trebui să aibă aceeași judecată și să fie tratați la fel, indiferent că ești numărul 1 sau numărul 200. Nu mi se pare corect ce s-a întâmplat.
Nu vreau să comentez mai mult. Este un subiect pe care vreau să-l las în urmă și să-mi văd de viață în continuare, pentru că viața este frumoasă”, a declarat sportiva.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER